Ce au căutat românii pe Google în 2025. De la alegeri și tragedii globale la Labubu, AI și rețete de Paște

Google a publicat lista celor mai populare căutări din 2025, iar imaginea este una foarte clară. Românii trăiesc între politică, divertisment și tehnologie, cu pauze pentru mâncare bună, diete rapide și întrebări care îi frământă în viața de zi cu zi. În esență, 2025 a fost un an care ne-a ținut conectați, atenți și uneori copleșiți. Iar rezultatele din Google Trends confirmă asta.

Politica domină căutările pe Google, iar disparițiile marilor figuri au lăsat urme vizibile

Nicușor Dan deschide topul general al căutărilor, semn că alegerile prezidențiale au fost principalul subiect al anului. Prezența la vot, George Simion și tot ce ține de scena politică au captat atenția românilor. Era previzibil. Într-o societate tot mai tensionată, oamenii caută repere, soluții și, uneori, doar confirmări ale propriilor temeri.

Moartea lui Ion Iliescu a generat, de asemenea, un val mare de interes. Chiar și cei tineri au vrut să înțeleagă cine a fost personajul care a influențat atât de mult România post ’89. În aceeași zonă intră și trecerea în neființă a Papei Francisc sau asasinarea lui Charlie Kirk, evenimente internaționale care au produs șoc și au împins oamenii spre Google pentru răspunsuri rapide.

În top apar și subiecte care au explodat online, precum „Insula Iubirii 2025”, meciul FCSB – PAOK sau jucăria virală Labubu. E dovada faptului că România rămâne prinsă între seriozitate și entertainment, uneori în aceeași zi, poate chiar în aceeași oră. Personal, mi se pare fascinant contrastul. Căutăm simultan geopolitică și păpuși controversate. Asta spune multe despre vremurile în care trăim.

Sursa foto: Google

Filme și seriale: românii caută povești intense, dar și succes local

„Nosferatu” conduce topul filmelor. Nicio surpriză. A avut campanie de promovare agresivă, recenzii pozitive și un vibe gotic care a prins la publicul tânăr. Surpriza plăcută este „Cravata galbenă”, singurul film românesc intrat în top 3. Asta arată că românii încă sunt dispuși să consume producții locale, dar doar dacă acestea reușesc să iasă din zona de clasic și să vină cu o poveste fresh.

În zona serialelor, revenirea lui „Squid Game” a fost puternică. „The Last of Us”, „Wednesday”, „Adolescence” sau „American Primeval” arată apetitul pentru dramatism, emoție și lumi alternative. Genul acesta de conținut funcționează pentru că oferă evadare într-o perioadă în care realitatea pare tot mai apăsătoare.

Rețete și diete: tradițiile rămân puternice, dar se caută și soluții rapide

Românii nu renunță la tradiții. Drob, pască, miel la cuptor. Toate urcă an de an în topul de Paște. Nicio aplicație și nicio tehnologie nu au reușit să ne scoată din bucătărie. În paralel, dietele explodează în popularitate: Cerin, metabolică, Hashimoto, Moromete, Mayo. Uneori am impresia că suntem cel mai decis popor… pentru două zile.

Crăciunul mută interesul în afară: Viena și Budapesta, preferatele românilor

Târgurile de Crăciun rămân magnetul lunilor de iarnă, însă în 2025 românii au căutat mai mult destinațiile externe. Viena și Budapesta conduc detașat, semn că experiențele occidentale sunt văzute ca fiind mai spectaculoase. Târgurile din București, Craiova sau Sibiu apar în top, dar pierd teren. Și nu doar din cauza ofertelor din afară, ci și pentru că românii vor diversitate.

Întrebările „Cum…?” arată cele mai sincere curiozități ale românilor

Această secțiune este întotdeauna preferata mea. Aici vezi exact ce nu știe lumea și nu îndrăznește să întrebe altfel. În 2025, românii au scris în Google:

Cum arată buletinul de vot?
Cum a votat diaspora?
Cum se alege Papa?

Altă parte a topului ține de zona emoțională și culturală: Cum arată Labubu?, dar și întrebări practice precum Cum trec la Hidroelectrica? sau Cum se face cozonacul?

AI devine obsesie națională: cursuri, aplicații, olimpiade

Una dintre cele mai vizibile schimbări din 2025 este explozia interesului pentru inteligența artificială. De la „inteligență artificială online” la „cursuri AI” și „olimpiada de inteligență artificială”, românii caută să înțeleagă tehnologia care schimbă radical lumea.

Asta mi se pare una dintre cele mai sănătoase direcții. Tinerii vor să învețe. Vor să aplice. Vor să țină ritmul. Într-o Românie în care educația formală se mișcă greu, Google devine profesorul pe care îl consultăm instinctiv.

Google Trends arată perfect mixul care definește România de azi. Suntem un popor conectat la evenimente globale, dar preocupat și de lucrurile mărunte, cotidiene. Ne atrag tragediile internaționale, dar și reality-show-urile. Căutăm inteligență artificială, dar și rețete de drob. Ne interesează viitorul politic, dar și jucăriile virale.

Suntem contradictorii, imprevizibili și incredibil de curioși. Iar în 2025, căutările românilor au spus o poveste care rămâne, de fapt, despre noi toți.

Parteneri